Nu mai am putere să plâng.
Lacrimi curg şiroaie, dar nu mai rezist.
Două lacrimi ce’mi vor prevesti moartea.
Două lacrimi. Ultimele două lacrimi.
Două lacrimi pline de durere.
Lacrimi ce vor pune capăt suferinţei mele.
Lacrimi cu care voi încheia amintirea ta.
Câteva lacrimi căzute pe pernă.
Doi stropi de ploaie în ocean.
Câţiva nori ce plâng pentru noul început al sfârşitului.
Suspine pierdute în vânt, cuvinte uitate în noapte.
Amintiri abandonate, promisiuni aruncate.
O dragoste pierdută.
Un suflet rătăcind, suferind.
O pereche uitată de mult.
Mângâindu’mi faţa cu lacrimi fierbinţi, ţipând cu privirea îngrijorare si suferinţă,
Mă îndrept cu capul plecat spre sfârşit.
Sfârşitul nostru. Sfârşitul crud al amintirilor, şoaptelor, vorbelor.
Un sfârşit atât de crud.
Un sfârşit la care nimeni nu s’ar fi gândit.
Acesta e sfârşitul sfârşitului.
Chiar dacă are loc mult prea devreme.
~În valea
Dintre suferinţă şi moarte,
Singurătatea e un oraş fericit.~
