☺

La nivelul mării

Privesc marea. Razele de lumină agită undele, creând valuri ce se contopesc cu nuanţele calde ale cerului. Mici stropi de sare îmi aterizează pe piele, în timp ce câţiva crabi încearcă să-şi găsească drumul înapoi spre mare. Înserarea atinge cerul, pictându-l în detaliu, fascinând privitorul.

Mă aplec asupra apei, faţa îmi e iluminată de flăcări roşiatic-albastre. Aerul s-a oprit din a arunca acorduri melodioase, în timp ce marea e singura ce se aude respirând printre luminile de neon ale falezei tăcute. Rafalele de vânt agitau nisipul uşor în aer, valurile grave se descompuneau în cele suave şi sărate, iar mirosurile de alge, de mare şi lună, mirosurile de spumă, mirosurile de nisip inundat îmi invadau simţurile, unul câte unul. Uitasem de munţii ce îmi înconjurau oraşul, de pădurile bogate, de aerul aspru. Sufletul meu, gândurile mele, simţurile mele, toate, erau la nivelul mării.

Ochiul verde al mării mă privea fix, prinzându-mă într-o strânsoare dureroasă, dar placută. Graniţa aceea mişcătoare, nehotărâtă de spumă albă, în întuneric, ţesea din liniştea infinită o pace fără hotar, ce se retrăgea şi iar înainta cu ritmicitate, ca un vals.

Marea arunca în aer un strat gros de sare, ce era străpunsă de săgeţile sufletului meu mirat. Valurile spumegătoare stau o secundă pe gânduri, apoi îşi reluau fuga izbitoare  spre stâncile bătrâne. Verdele ochi mişcător priveşte la cer, parc-ar sorbi, nesătul, lumina lunii ce formează, din adâncuri, lumânări marine. Algele îmi pescuiesc gândurile, mă afundă într-o stare de fericire nemaivăzută.

Seara aceasta e uriaşă, ca un sfârşit de lume. Valuri acoperă în urma mea nume scrijelite în nisipuri, urmele rătăcitoare ale unei visătoare. Umbra ce s-a aşternut peste mare măreşte poveştile, legendele, imaginaţia, visele. Undele calme se transformă în sălbatici, lumânările marine se înalţă brusc, asemeni unor străjeri ce vor să protejeze marea. Vântul curmă respiraţia mării, provoacă aerul la un concert aspru, dar melodios.

Nici un sunet nu se compară cu cel al valurilor izbindu-se de stânci, nici un miros nu se compară cu cel al nisipului umed plin de alge, nici o privelişte nu se ridică la măreţia mării pe-nserat.

Nimic nu îţi poate gâdila simţurile la fel de bine cum o face mirosul mării înainte de furtună.

A început. Furtuna se dezlănţuie lent, dar sigur. Pornesc liniştită spre faleză, salut felinarele de neon ca pe nişte prieteni vechi, ignor nisipul ce se învârte în jurul meu. Îmi părăsesc propriul Paradis şi mă îndrept spre luminile colorate ce mă călăuzesc spre casă. 

Univers 2.0 .! ☺

Sunt propria mea galaxie, iar fiecare zi începe la fel, cu cântecul meu absurd răsunând în urechile celor care mă înconjoară. Mi-am creat propria lume, în care tot ce e imposibil devine posibil, o lume în care gândurile mele sunt centrul Universului. În lumea mea proprie nu sunt un punct din Univers, sunt Universul. Luminiţe colorate străfulgeră văzduhul, strângând mii de idei, creând, descoperind.

În interiorul galaxiei mele mă afund în tăcere şi încep să aud culori. Aceasta este alimentată de gânduri, nu de vorbe purtate de vânt. Pornesc într-o călătorie spre neant, mă deconectez de viaţa de zi cu zi şi creez. Lucruri perfecte cu imperfecţiuni, idei paşnice, dar agresive, lucruri măreţe şi mărunte.

În fiecare dimineaţă dau uitare galaxiei şi îmi continui firul vieţii monotone. Întreaga zi sunt prizonieră în melancolie, în culori şterse, într-o lume fără imaginaţie. Arunc cheia magiei în prăpastia realităţii, pierd noţiunea timpului şi transform secundele în secole, lăsându-mi ochii pradă unui soare asemeni unui metal topit, insuportabil retinei.

În fiecare seară aştept infinitul să mă salute, aştept nerăbdătoare culorile vii ale galaxiei. Din moment ce infinitul nu are un sfârşit sau un început bine definit,  monotonia se risipeşte brusc, culorile capătă o strălucire orbitoare, iar lumea mea revine la viaţă. Pragul dintre realitate si imposibil este depăşit. Imaginaţia e stăpâna tuturor.

Lumea în care imaginaţia mea e stăpână este o lume dominată de o fuziune impresionantă de culori şi sunete ce te îmbie să li te alături într-un dans plin de creativitate.

Această lume nu este ca toate celelalte. Fiecare dintre noi avem o realitate proprie, care nu are nimic de a face cu adevărata realitate, dar realitatea mea se diferenţiază de celelalte prin libertatea cuvintelor ce se aştern pe hârtie, alături de mii de gânduri colorate pe care numai eu le înţeleg, iar ceilalţi sunt surprinşi de imaginaţia ce zburdă liberă prin capul meu când mă cufund într-o lume fără sonor, dar cu imagini din belşug.

Dacă îţi vei creea vreodată o galaxie proprie, alimenteaz-o zilnic cu imaginaţie, culori şi gânduri. O lume fără imaginaţie se va destrăma încet şi dureros, căci o lume în alb-negru, deşi asemeni unei pelicule vechi de film, nu va rezista timpului ce răpeşte copilăria, iar noi vom rămâne nişe prizonieri ce rătăcesc prin ceaţa densă a minţii, în căutare de fericire.

Acela va fi Universul tău, lasă imaginaţia să-l coloreze cu lumină şi înţelepciune, căci dacă nu îţi construieşti Universul cu cap, galaxia ta va fi distrusă.