La nivelul mării

Privesc marea. Razele de lumină agită undele, creând valuri ce se contopesc cu nuanţele calde ale cerului. Mici stropi de sare îmi aterizează pe piele, în timp ce câţiva crabi încearcă să-şi găsească drumul înapoi spre mare. Înserarea atinge cerul, pictându-l în detaliu, fascinând privitorul.

Mă aplec asupra apei, faţa îmi e iluminată de flăcări roşiatic-albastre. Aerul s-a oprit din a arunca acorduri melodioase, în timp ce marea e singura ce se aude respirând printre luminile de neon ale falezei tăcute. Rafalele de vânt agitau nisipul uşor în aer, valurile grave se descompuneau în cele suave şi sărate, iar mirosurile de alge, de mare şi lună, mirosurile de spumă, mirosurile de nisip inundat îmi invadau simţurile, unul câte unul. Uitasem de munţii ce îmi înconjurau oraşul, de pădurile bogate, de aerul aspru. Sufletul meu, gândurile mele, simţurile mele, toate, erau la nivelul mării.

Ochiul verde al mării mă privea fix, prinzându-mă într-o strânsoare dureroasă, dar placută. Graniţa aceea mişcătoare, nehotărâtă de spumă albă, în întuneric, ţesea din liniştea infinită o pace fără hotar, ce se retrăgea şi iar înainta cu ritmicitate, ca un vals.

Marea arunca în aer un strat gros de sare, ce era străpunsă de săgeţile sufletului meu mirat. Valurile spumegătoare stau o secundă pe gânduri, apoi îşi reluau fuga izbitoare  spre stâncile bătrâne. Verdele ochi mişcător priveşte la cer, parc-ar sorbi, nesătul, lumina lunii ce formează, din adâncuri, lumânări marine. Algele îmi pescuiesc gândurile, mă afundă într-o stare de fericire nemaivăzută.

Seara aceasta e uriaşă, ca un sfârşit de lume. Valuri acoperă în urma mea nume scrijelite în nisipuri, urmele rătăcitoare ale unei visătoare. Umbra ce s-a aşternut peste mare măreşte poveştile, legendele, imaginaţia, visele. Undele calme se transformă în sălbatici, lumânările marine se înalţă brusc, asemeni unor străjeri ce vor să protejeze marea. Vântul curmă respiraţia mării, provoacă aerul la un concert aspru, dar melodios.

Nici un sunet nu se compară cu cel al valurilor izbindu-se de stânci, nici un miros nu se compară cu cel al nisipului umed plin de alge, nici o privelişte nu se ridică la măreţia mării pe-nserat.

Nimic nu îţi poate gâdila simţurile la fel de bine cum o face mirosul mării înainte de furtună.

A început. Furtuna se dezlănţuie lent, dar sigur. Pornesc liniştită spre faleză, salut felinarele de neon ca pe nişte prieteni vechi, ignor nisipul ce se învârte în jurul meu. Îmi părăsesc propriul Paradis şi mă îndrept spre luminile colorate ce mă călăuzesc spre casă.