M. Eliade- Huliganii.
13 octombrie 2012
"Nu poţi glumi cu dragostea, cu sentimentele acestea care te întunecă, te umilesc, te macerează... Iartă`mă că trebuie să`ţi spun tocmai ţie lucrul acesta , ţie care ai datoria să crezi în dragoste, s`o provoci, s`o nutreşti... Părerea mea, însă, este că femeia care te iubeşte absolut e stăpânită de o forţă demonică, puternică, obscură, care sfârşeşte prin a te strivi. O asemenea femeie te anulează, te descompune. Este o forţă mult mai tare decât tine. Şi tu crezi că a evita asemenea forţe demonice e o dovadă de laşitate sau de prudenţă?..."
24 septembrie 2012
1 septembrie 2012
Sărut fierbinte.
Întinzându`mă uşor în iarba rece, îmi arunc privirea spre cerul atins de mii de puncte de foc şi îmi las părul în bătaia vântului.
Vântul mângâie uşor frunzele copacilor din jur, făcându`i să şoptească antice vrăji ştiute doar de ei. Luna se joacă sadic cu firele de iarbă pe care le agită într`un misterios dans. Ţânţarii roiesc în jurul meu, temându`se să se apropie, parcă ţintuiţi acolo de un voal ce le dizolvă aripile încet, ca un acid ce pluteşte în aer.
O melodie lentă se aude în depărtare, versurile acoperindu`mi gândurile. Închid ochii, mă las purtată de ritm.
Respiraţia sa caldă îmi gâdilă urechea, coboară încet spre gât, iar corpul îmi e asaltat de săruturi uşoare ce`mi trimit fiori peste tot. Vântul se agită, luna dispare după o perdea neagră, iarba se leagănă sub foşnetul hipnotizant al copacilor ce înghite ce a mai rămas din acordurile melodiei timide. Micile atingeri calde coboară încet şi agitat spre tălpi, fiorii se transformă în mici mărgele de sudoare. Pentru un minut sau două, totul s`a oprit, lăsând urmele buzelor să`mi ardă pielea.
Un ultim sărut apăsat şi fierbinte în talpă, ce parcă mi`a dat foc. În timp ce paşi uşor dispăreau încet, o voce caldă şi cunoscută se auzea şi ea din ce în ce mai departe, aproape ca prin vis. Şoapte dulci şi suave răsunau peste tot.
Spune`mi, dacă te`aş prinde într`o zi,
Şi ţi`aş săruta talpa piciorului
Nu`i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea,
De teamă să nu`mi striveşti sărutul?
Noapte acidă.
O stea solitară luceşte speriată pe neagra pânză a cerului ce aşteaptă să fie pictată cu mii de punctuleţe strălucitoare. Norii eliberează o mică stea de pradă, ce pândeşte clipa lucirii supreme. Luna priveşte îngândurată, sperând ca micuţele stele să nu dispară de tot, căci întunericul neantului ascunde mii de lucruri necurate.
Brusc, cele două stele sunt luate prin surprindere de norii cenuşii, ce le acoperă în totalitate, răpindu-le simţurile. O ploaie agitată începe să cadă peste streşinile caselor ce încep să murmure descântece străvechi, sub apăsarea picurilor grei. Ace ca de metal bat in geamuri, pământul este copleşit de ploaia otrăvitoare. Lumea este învăluită de spirite, de durere, de întuneric.
Panica se instalează în trupurile copiilor ce se ghemuiesc sub pături, înspăimântaţi de către umbrele fantomatice de după ferestre si de luna ce plânge sfâşiată de durere. Vrăjitoarele părăsesc cerul ce le dizolvă blestemele, avântându-se în subteranul straniu al pământului.
Suspinele trezesc dovezile timide ale morţii, lacrimile se transformă în îngeri, iar frica este dezgropată din adâncurile cavourilor de marmură.
16 iulie 2012
21 martie 2012
11 martie 2012
La nivelul mării
Privesc marea. Razele de lumină agită undele, creând valuri ce se contopesc cu nuanţele calde ale cerului. Mici stropi de sare îmi aterizează pe piele, în timp ce câţiva crabi încearcă să-şi găsească drumul înapoi spre mare. Înserarea atinge cerul, pictându-l în detaliu, fascinând privitorul.
Mă aplec asupra apei, faţa îmi e iluminată de flăcări roşiatic-albastre. Aerul s-a oprit din a arunca acorduri melodioase, în timp ce marea e singura ce se aude respirând printre luminile de neon ale falezei tăcute. Rafalele de vânt agitau nisipul uşor în aer, valurile grave se descompuneau în cele suave şi sărate, iar mirosurile de alge, de mare şi lună, mirosurile de spumă, mirosurile de nisip inundat îmi invadau simţurile, unul câte unul. Uitasem de munţii ce îmi înconjurau oraşul, de pădurile bogate, de aerul aspru. Sufletul meu, gândurile mele, simţurile mele, toate, erau la nivelul mării.
Ochiul verde al mării mă privea fix, prinzându-mă într-o strânsoare dureroasă, dar placută. Graniţa aceea mişcătoare, nehotărâtă de spumă albă, în întuneric, ţesea din liniştea infinită o pace fără hotar, ce se retrăgea şi iar înainta cu ritmicitate, ca un vals.
Marea arunca în aer un strat gros de sare, ce era străpunsă de săgeţile sufletului meu mirat. Valurile spumegătoare stau o secundă pe gânduri, apoi îşi reluau fuga izbitoare spre stâncile bătrâne. Verdele ochi mişcător priveşte la cer, parc-ar sorbi, nesătul, lumina lunii ce formează, din adâncuri, lumânări marine. Algele îmi pescuiesc gândurile, mă afundă într-o stare de fericire nemaivăzută.
Seara aceasta e uriaşă, ca un sfârşit de lume. Valuri acoperă în urma mea nume scrijelite în nisipuri, urmele rătăcitoare ale unei visătoare. Umbra ce s-a aşternut peste mare măreşte poveştile, legendele, imaginaţia, visele. Undele calme se transformă în sălbatici, lumânările marine se înalţă brusc, asemeni unor străjeri ce vor să protejeze marea. Vântul curmă respiraţia mării, provoacă aerul la un concert aspru, dar melodios.
Nici un sunet nu se compară cu cel al valurilor izbindu-se de stânci, nici un miros nu se compară cu cel al nisipului umed plin de alge, nici o privelişte nu se ridică la măreţia mării pe-nserat.
Nimic nu îţi poate gâdila simţurile la fel de bine cum o face mirosul mării înainte de furtună.
Univers 2.0 .! ☺
Sunt propria mea galaxie, iar fiecare zi începe la fel, cu cântecul meu absurd răsunând în urechile celor care mă înconjoară. Mi-am creat propria lume, în care tot ce e imposibil devine posibil, o lume în care gândurile mele sunt centrul Universului. În lumea mea proprie nu sunt un punct din Univers, sunt Universul. Luminiţe colorate străfulgeră văzduhul, strângând mii de idei, creând, descoperind.
În interiorul galaxiei mele mă afund în tăcere şi încep să aud culori. Aceasta este alimentată de gânduri, nu de vorbe purtate de vânt. Pornesc într-o călătorie spre neant, mă deconectez de viaţa de zi cu zi şi creez. Lucruri perfecte cu imperfecţiuni, idei paşnice, dar agresive, lucruri măreţe şi mărunte.
În fiecare dimineaţă dau uitare galaxiei şi îmi continui firul vieţii monotone. Întreaga zi sunt prizonieră în melancolie, în culori şterse, într-o lume fără imaginaţie. Arunc cheia magiei în prăpastia realităţii, pierd noţiunea timpului şi transform secundele în secole, lăsându-mi ochii pradă unui soare asemeni unui metal topit, insuportabil retinei.
În fiecare seară aştept infinitul să mă salute, aştept nerăbdătoare culorile vii ale galaxiei. Din moment ce infinitul nu are un sfârşit sau un început bine definit, monotonia se risipeşte brusc, culorile capătă o strălucire orbitoare, iar lumea mea revine la viaţă. Pragul dintre realitate si imposibil este depăşit. Imaginaţia e stăpâna tuturor.
Lumea în care imaginaţia mea e stăpână este o lume dominată de o fuziune impresionantă de culori şi sunete ce te îmbie să li te alături într-un dans plin de creativitate.
Această lume nu este ca toate celelalte. Fiecare dintre noi avem o realitate proprie, care nu are nimic de a face cu adevărata realitate, dar realitatea mea se diferenţiază de celelalte prin libertatea cuvintelor ce se aştern pe hârtie, alături de mii de gânduri colorate pe care numai eu le înţeleg, iar ceilalţi sunt surprinşi de imaginaţia ce zburdă liberă prin capul meu când mă cufund într-o lume fără sonor, dar cu imagini din belşug.
Dacă îţi vei creea vreodată o galaxie proprie, alimenteaz-o zilnic cu imaginaţie, culori şi gânduri. O lume fără imaginaţie se va destrăma încet şi dureros, căci o lume în alb-negru, deşi asemeni unei pelicule vechi de film, nu va rezista timpului ce răpeşte copilăria, iar noi vom rămâne nişe prizonieri ce rătăcesc prin ceaţa densă a minţii, în căutare de fericire.
Acela va fi Universul tău, lasă imaginaţia să-l coloreze cu lumină şi înţelepciune, căci dacă nu îţi construieşti Universul cu cap, galaxia ta va fi distrusă.
29 februarie 2012
Univers.! ☺
Lumea în care imaginaţia mea e stăpână este o lume dominată de o fuziune impresionantă de culori şi sunete ce te îmbie să li te alături într’un dans plin de creativitate.
Această lume se diferenţiază de celelalte prin libertatea cuvintelor ce se aştern pe hârtie, alături de mii de gânduri colorate pe care numai eu le înţeleg, iar ceilalţi sunt surprinşi de imaginaţia ce zburdă liberă prin cameră atunci când ea acaparează trupurile celor prezenţi.
O lume fără imaginaţie se va destrăma încet şi dureros, căci o lume în alb-negru, asemeni unei pelicule vechi de film, nu va rezista timpului ce răpeşte copilăria.
Aceasta este lumea ta, lasă imaginaţia s’o coloreze cu lumină şi înţelepciune, căci dacă nu îţi construieşti lumea cu cap, Universul tău va fi distrus.
19 februarie 2012
I`m right here, with you.!♥♥
Every time you run, every time you hide.
Every time it hurts, every time you cry.
Every time you run away, every time you hide your face.
And it feels so far away...
I`m right here, with you!♥
Abonați-vă la:
Postări (Atom)